Donam catei dragalasi

Cei sase catelusi au crescut si, pentru ca au implinit 5 saptamani si sunt intarcati, va asteptam cu drag sa ii luati acasa!!! Ii donam oricui isi doreste un sufletel jucaus si promite ca va avea grija de el. A, sa nu uit, sunt 5 baietei si o fetita.

Au crescut cateii

Continuare de la mare

La mare

Prima serbare!

Tea mi-a facut o mare surpriza, caci la serbare a spus (cu emotii, ce-i drept, dar a spus!) toate poeziile, spre deosebire de colegii ei ce au varsat valuri de lacrimi (sincera sa fiu, ma asteptam la acelasi lucru si de la Tea, asa ca surpriza a fost cu atat mai frumoasa). Si-a suflecat pantalonii (sosetele nu faceau parte din costum), au ajutat-o doamnele (una din stanga, una din dreapta) sa-si tina corect boticul de vulpita, ne-a vazut pe toti in sala si si-a luat curaj! Costumasul de tiganca dansatoare a prins-o de minune, am sa incerc imediat sa adaug si cateva poze, caci mai dureaza pana voi descarca filmul cu banutii zornaitori...

Loop

Oamenii traiesc astazi pentru a-si impune punctul de vedere. Pentru a avea dreptate. Caut undeva in departari o urma de curcubeu palid si tot aman momentul gasirii. Astazi in gradina mirosea a munte. Ma intreb care e directia corecta si fac echilibristica la un centimetru deasupra pamantului.

Prin gradina

Soferul de Dambovita

Soferul de Dambovita de obicei conduce o Dacia. Veche. Soferul de Dambovita semnalizeaza dupa ce a depasit. Soferul de Dambovita are mintea odihnita, motiv pentru care are timp. Asa se face ca flash-urile pe care i le dai cand merge cu 40 la ora pe banda a doua in afara localitatii sunt interpretate ca fiind un salut prietenos intre soferi. Soferul de Dambovita se plimba prin Prahova.

Unde se duce trecutul?

In noaptea ursitoarelor, la trei zile dupa nasterea lui, tatal sau i-a spus mamei sa tina minte ce viseaza, caci visul poate influenţa viitorul copilului. "Dimineaţă, mama, care a crescut în casă de preot la Ticvaniul Mare, i-a spus tatei că a avut un vis banal fără nici o semnificaţie: era o carte mare ca o biblie cu coperte albastre; cartea nu avea nici un titlu, doar pe mijlocul copertei era o cruce albă cu raze ca de argint, ca de lumină, care lumina cartea şi încăperea în care era.

- Ei, Marie, pe feciorul acesta o să-l facem preot, a interpretat visul tatăl meu, şi de atunci nu au mai discutat despre acest vis. [...]

Pasiunea mea pentru frumuseţea mineralelor a fost susţinută atât de mamă, cât şi de soţie, care m-au încurajat să salvez ce se mai poate din mineralogia Banatului, înainte de a se închide minele.

Când aduceam eşantioane de la mină, mama (oarba fiind), care avea o presimţire, îmi cerea să le vadă şi îi dădeam în mână mineralul. Îi spuneam denumirea, iar dânsa pipăia faţetele cristalelor şi mă punea să-i citesc din cărţile de geologie descrierea mineralelor respective. Cu alte cuvinte, învăţa geologia odată cu mine.

Atunci, în ziua în care am adus crucea de cuarţ de la Marin, cum am intrat cu maşina în curte m-a şi întrebat direct:

- Ce minune ai mai adus, copile?

- Într-adevăr mamă, am adus o minune a naturii şi a Dumnezeirii.

- Dă-mi-o să o văd!

I-am dat-o despachetată, a luat-o cu mâinile tremurând şi a pipăit-o, poate o jumătate de oră. Când mi-a înapoiat-o mi-a zis plângând:

- Aceasta este crucea de pe cartea albastră visată în ziua ursitoarelor tale.

La prima expoziţie a mea la Reşiţa, în palatul fostei primării, profesorul de istorie Ion Popa, director adjunct la Muzeul Banatului Montan, în cuvântul său a numit acest eşantion Crucea Sudului.

Mai târziu, la propunerea soţilor Mercus de la Universitatea din Bucureşti, care au făcut măsurătorile goniometrice ale mineralelor respective pentru publicarea noutăţilor în Analele Universităţii din Timişoara, cât şi a marelui mineralog Marcian Bleahu, fost ministru al ecologiei şi Director al Muzeului Naţional de Mineralogie, macla aceasta nou descoperită a primit denumirea oficială pe plan mondial „Macla Gruescu”.

Cartea albastră ca o Biblie din visul mamei, la ursitoarele naşterii mele, nu avea nici un titlu; greutăţile vieţii prin care am trecut nu mi-au permis să am titluri academice...

Trăind în lumea binelui, forţa binelui mă ajută să trăiesc între oameni de mare valoare culturală, care ajută ideea mea de a ne face cunoscuţi în Europa şi în lume prin valorile inestimabile ale potenţialului mineralogic al României, şi în special prin nestematele pământului din Banatul Montan".



Să tot fie vreo treizeci de ani de când am călcat pentru prima oară în Ocna de Fier. Eram copil şi lumea Banatului mi s-a părut fascinantă. Totul era diferit faţă de ceea ce însemna pe atunci pentru mine viaţa: oamenii, mirosul, pietrele, totul.

Mi-l amintesc pe Unchiu’ Costică, de o statură impozantă, înalt şi drept ca un brad, liniştit, bun şi învăluit în mister, pe Tanti Mia o femeie blândă, care gătea ca în poveşti, cu sufletul alături de fiecare gest al Unchiului Costică, şi pe Maica, aşa cum îi spuneam noi, cea care a ştiut că fiul ei şi minunatele giuvaeruri ale pământului îşi vor împleti destinele, încă din clipa în care Unchiu’ Costică s-a născut.

Am rămas în gând cu amintirea despre ei şi cu dorinţa fierbinte de a mă întoarce acolo. Ani de zile m-a bântuit întrebarea: oare tot ce am simţit atunci a fost doar imaginaţia frumoasă a unui copil? Oare acea cameră plină de mister, în care domneau nestematele Unchiului Costică mai există?

Aşa cum există un destin nescris pentru toate, acum cativa ani am ajuns, în drumurile mele, la Ocna de Fier. Maica nu mai este. A rămas în memoria mea doar blânda ei atingere, vorba domoală şi ochii ei care vedeau mai mult decât oricine, deşi vederea o părăsise de mult... În schimb, i-am regăsit pe Unchiu’ Costică şi pe Tanti Mia şi mirarea mea a depăşit orice limită când i-am văzut neschimbaţi! Doi oameni pe care i-aş fi recunoscut oriunde în lumea asta. Auzisem că puterea pietrelor este nemăsurată, dar nu mă aşteptam să fie dătătoare de tinereţe veşnică! Ştiu că de multe ori Unchiu’ Costică se relaxează în mijlocul mineralelor, căutând linişte şi pace sufletească, aşa cum o spune chiar el. Şi le găseşte, se simte aceasta în tot ceea ce-l înconjoară, în privirea lui, în glasul lui, în casa lui.

Pietrele ce-şi aveau locul în camera de oaspeţi au fost puse în valoare în muzeul clădit în propria casă a Unchiului Costică, însă camera pe care mi-o aminteam din copilărie păstrează încă multe pietre de colecţie, uimitoare în splendoarea lor. Aşa se face că în noaptea petrecută la Ocna de Fier, în camera de care aminteam, am dormit cel mai profund şi liniştit somn din ultimii ani...

Sapte dintr-o lovitura!

Avem trei catele: Berta (cumparata de noi de bunavoie, inca de pe vremea cand locuiam la bloc), Lola, lasata in grija noastra pentru o luna (au trecut de atunci doi ani) si Roxi (alias Micu), o catelusa aruncata de un suflet bun la noi peste gard acum un an, cand abia deschisese ochii. Cum insa golanca de Micu a scapat printre vecini, ne-am trezit saptamana trecuta cu 7 pui, fara macar sa stim cine e tatal, intrucat toti 7 seamana cu ea (alb cu negru). Ce te faci cu doi copii si 10 caini intr-o curte (noroc ca pisica pripasita in curtea noastra a fatat acum doua zile la vecinu' in casa, unde i-a nascut si nevasta acum trei zile, asa ca pastreaza el neamul pisicesc)? Evident, cauti stapani pentru micutii grasani (caci Micu e o mama grozava). Cinci catelusi si doua cateluse.

Liniste

Inteleg cum se consuma energia!

Aveam un prieten in liceu (Andrei, sotul Daianei), care nu se speria nici daca ii exploda vreo petarda pe umar (situatie in care a intors usor privirea spre umarul respectiv, a zambit, a indepartat ramasitele petardei si si-a continuat linistit conversatia). Nu pot sa spun ca am reusit sa am vreodata calmul lui, desi l-am invidiat mereu pentru asta, insa fac parte din categoria persoanelor greu impresionabile in situatii de criza instantanee. Si totusi...
Mi-am dorit luni de zile, daca nu ani (caci nu stiu de cand dateaza reclama, intrucat ma uit foarte rar la tv) un dispozitiv care propulsa de unul singur un miros placut in toaleta (nu strambaturile copilului asiatic din reclama m-au impresionat, ci ideea declansarii de capul lui, fara priza). Am achizitionat (stupefiata de pretul produsului, pe care mi-l imaginam de multe ori mai scump) o asemenea jucarie saptamana trecuta. Miros placut (in nici un caz de frezie, cum scria pe ambalaj, dar merge), propulsie de capul ei, zgomot de film de groaza. Aici e problema: noapte de noapte intru in baie (caci am scapat de Pampers), pe intuneric, cu ochii impaienjeniti si copilul atarnat de mine si, ca un facut, jucaria de care aminteam ne parfumeaza. Tare. Cu zgomot. Genunchii mi se inmoaie instantaneu si un fior rece imi trece prin cap, gat, trunchi, picioare, varfuri de degete. Cum e posibil (lasand la o parte lipsa stapanirii de sine ce de regula ma caracterizeaza), ca in sapte zile creierul meu sa nu priceapa ca e vorba de un simplu sunet, ce are o provenienta pasnica si utila, care nu provine de la un hot inteligent ce ma asteapta la usa baii?

Acum exact un an...

Pe vremea cand Tea prezenta moda pentru pitici...

Matematiciana pana la urma

Intrucat nu mi-am pus problema ca la 2 ani si 10 luni ar fi cazul ca Tea sa invete sa socoteasca, astfel incat nu am facut demersuri in acest sens, intelegeti de ce mi-a fost atat de draga azi cand am auzit-o, in timp ce povesteam despre copiii din anturajul ei:

"Ana e mica, Tea e mare, Sebi mic e mic, Sara e mica, Anamaria e mare. Sunt trei copii mici si doua fete mari"... Iubita mea mica.

Explicatie

Va rugam sa scuzati lipsa din blogosfera datorata enterocolitei cu care s-au trezit rand pe rand Tea, Ana, mami, tati si celor 4 masele care erup in acelasi timp numai cu ajutorul perfuziilor cu care traieste de patru zile Ana. Si totusi trebuie sa postez ceva. Imediat.

Perlute dragute de Tea - 2 ani si 8-9 luni

Mami duce ligheanul cu rufe spalate sa le intinda. Tea: "Mami, lasa-ma sa tin si eu lufele, ca mi-e dol de ele"...

Tea deschide geamul din spate al masinii. Mami il inchide, apoi il blocheaza. Tea incearca sa il deschida din nou, vede ca nu reuseste, apoi spune incetisor: "Hocus, pocus, plepalatus".

Mami se invarte prin camera, in timp ce-i spune Anei: "Acum trebuie sa-ti pun ser efedrinat in nas", ii schimba bluzita, apoi pampersul. La un moment dat, Tea, ingrijorata: "Nu-i pui sel efedlinat?"

Tea amesteca miere cu oua intr-o canuta si reuseste sa nu dea pe blat. Tea, despre blatul respectiv: "E culajos ca nu s-a udat!"

Tea fura o bucatica de ciocolata. Mami ii spune ca nu are voie sa o manance. Tea o baga repede in gura. Mami ii spune ca e pedepsita si o trimite in camera ei. Tea plange. 

Mami ii explica unde a gresit si ii tine teorie: "Trebuie sa o asculti pe mami. Copiii cuminti sunt buni si paritii au grija de ei. Copiii care nu asculta sunt pedepsiti, iar parintii se intristeaza, bla, bla, bla". 

Tea o mangaie usor pe mami pe obraz si ii spune incetisor: "Sa te opresti ca sa-ti cer scuze". Mami tace blocata. 

Tea: "Scuze, mami".

Tea asteapta cu nerabdare sa vina Iepurasul. Dimineata gaseste cadourile mici langa cuib si se bucura: "A venit Iepuiasul!" 

Tati urca scarile cu o tricicleta sub brat: "M-am intalnit cu Iepurasul si mi-a dat asta pentru tine, ca era prea mare sa o aduca el". 

Tea: "Eu chied ca tati e iepuiasul!"

Mami, dupa ce a renuntat la numararea lunilor cand vorbeste despre varsta lui Tea: "Tea, cati ani ai?" 

Tea: "Tei ani". 

Mami: "Dar Ana cati ani are?" 

Tea: "Tei ani mai mici!"

Mami, aratand spre un catel de usturoi: "Tea, asta e un catel de usturoi".

Tea, aratand spre un altul: "Ial asta e o pisica de ustuloi".

Pe profesorul de karate de la gradi il cheama Robert.

Mami: "Tea, cum il cheama pe profesorul tau de karate?"

Tea: "Tati!"

Tea il roaga pe tati sa vina cu ea la somn. Tati vine in dormitor, dar Tea gaseste o carte in pat si vrea sa o citeasca.

Mami: "E ok daca vrei sa citesti, dar tati o sa plece la el in camera, pentru ca insemna ca pentru tine e mai important in momentul asta sa citesti. Ce alegi? Sa citesti sau sa adormi cu tati?"

Tea: "Citesc."

Tati pleaca.

Tea, dupa un timp: "Unde e tati?"

Mami: "Tati a plecat, pentru ca tu ai ales sa citesti".

Tea, dupa un moment de gandire: "Atunci facem o convientie: sa vina tati!" si ii intinde cartea lui mami.

Tea, incercand sa afle cum il cheama pe strabunicul ei, despre care nu stie nimic, dar ii vine ideea in timp ce vorbea despre cupluri: 

"Cine e sotul lui Mimi? Ce inseamna sotul lui Mimi?" (cu alte cuvinte, dorea o descriere...).

Edit: 

1. In fotografie: Pantaloni agatati de Tea pe umeras.

2. Pedeapsa cu trimisul in camera a fost inlocuita cu metode mai inteligente, fara lacrimi. Asa ne facem noi, mamele, mari.

Aha, inteleg...

Mi-am dat seama azi, vorbind cu Viori, care parca m-a trezit dintr-un vis cu telefonul ei: nu sunt ocupata, am mintea ocupata. In principal cu existenta copiilor. Apoi cu intrebari, temeri, cautare de solutii, momente de fericire suprema, revelatii, emotii, ingrijorare, lamentare, promisiuni, nepasare, limpezire. Asta e, traiesc foarte, dar foarte intens undeva in interior. M-am mai linistit.

Pe-aici

Doar nu credeati ca v-am parasit brusc, fara avertizare? Momentan ma bucur de zilele minunate petrecute de Tea la gradi cea noua. Noua de tot, adica la o gradi la care nu a mai fost pana acum. De data asta cum scrie la carte. La acomodare doua zile cu mami de mana (spre disperarea educatoarelor). Doua zile la program scurt, fara mami, cu plans un minut in prima zi, 30 de secunde in a doua. Azi, la program lung, fara plans. Pentru copilul nostru trebuie sa daramam munti si reguli si priviri urate si injuraturi. Asa ca de data asta am facut cum am vrut eu. Si a iesit bine. Deci ramanem la gradi asta, dupa regulile lui mami. Astazi doamna cea rea si bagacioasa (de la grupa mare) mi-a zambit. Doamna cea tanara si buna (de la grupa Teei) a primit de la Tea 13 oua fierte mici de tot pentru copiii din grupa ei, ca sa picteze pe ele. Si a zambit si ea, spunandu-i trimfatoare doamnei bagacioase: Dana, am si eu oua mici pentru ai mei, nu numai tu!!! Iar mami a primit felicitare de Pasti de la Tea, colorata cu manuta ei. Mi-a dat-o timid si cu ochii razand... 

Libaneze

Imi place la nebunie mancarea libaneza, de vreo 6-7 ani de cand am descoperit-o (pe vremea cand Crina era maritata cu Tony, un libanez ortodox de nota zece). Cum poate sa fie atat de buna, de sanatoasa si de usoara in acelasi timp? O fi greu sa gatesc si eu acasa? Daca aveti vreo reteta, fie-va mila si de niste gurmanzi ametiti de atea minunatii (o fi hell-ul de vina?). Nargileaua mea zace de ceva ani pe la Cireasa, si uite-asa am reusit eu sa ma las de fumat. Caci sa va zic, ne-am hotarat (eu si Robert) sa ne lasam de fumat in ziua cununiei civile, mai precis acum cinci ani si cateva luni. Eu (trebuie sa va explic ca fumam doua pachete de tigari pe zi) m-am lasat, adica am stins ultima tigara pe la jumatate si aia a fost. Al meu a mai taraganat-o, ca un barbat adevarat (ca nu poate, ca ii place, ca suma viciilor, de-astea), dar a reusit si el, ca doar e al meu. Si ce mi-am zis eu, ca sa ma conving? Daca-mi vine cheful, aprind o narghilea, ca de-asta am voie. Cheful imi venea, ziceam ajung acasa si-mi fac pofta, ajungeam acasa, cheful trecea, caci ritualul e cam lung, nu-i asa? Si-n plus, m-a lasat si fina fara ea, a imprumutat-o. A se intelege: timp limitat de stat pe net, deci lipsa de google. Asadar, dati cu retete.

Premii

Na', ca m-am trezit cu premii de la Cata. Multumesc, draga mea. Le dau si eu mai departe, cu drag, catre Lumi si Vergi.

Intr-un dans nebun si vechi

Exista pe undeva o poza asemanatoare, cu mine si cu sora mea, pe langa fantana arteziana din Ploiesti, nu am poza si imi pare rau. Cand au trecut 30 de ani? Am trait atatea vieti, ca le-am pierdut sirul. Pe-asta am uitat-o, caci eram prea mica. Nu am uitat insa strugurii din fructiera (sa fi avut vreo 4-5 luni pe atunci), nici canutele si farfurioarele din plastic violet si panza rosie cu puisori care acoperea radioul (care exista si sunt foarte fericita - amintirea dateaza tot cam de pe atunci), nici mirosul de betisoare chinezesti cu care se jucau parintii mei pe intuneric cand aveam un an, nici victoria asezarii singura pe wc, dupa indelungi leganari pe capac, in fata si in spate, pentru a-mi mentine echilibrul, nici cateaua neagra din spatele blocului (un an, doi?), nici mirosul cartii de colorat (din care rupeam bucatele mici pentru a facea bilute pe care mi le bagam in nas), nici regatul debaralei de la bunica, in care se ascundeau mingi albastre de cauciuc, nici ziua mea de nastere de la trei ani, cand am dus bomboane mici de ciocolata la gradinita, nici mirosul de perete proaspat vopsit cand ne mutam dintr-un apartament intr-altul, nici pantalonii albi tricotati ai fratelui meu care nu stia sa mearga bine, nici mirosul mamei mele proaspat iesita din baie in halatul bleu de matase, cu parul ud si mult, nici sariturile de pe dulap pe care le faceam cu sora mea, in pat, apoi pe covor, nici senzatia de teama si de siguranta care se impleteau in ameteala cu care ma tragea tatal meu cu sania, nici emotia petrecerilor pe care le dadeau ai mei uneori, nici ciocolatelele chinezesti in staniol galben sau cele in ambalaj cu albina, tot chinezesti, nici bucuria cu care asteptam bunicii de la Timisoara, care dormeau in camera cu noi, si care ne aduceau ciocolata si maieuri, nici patura impartita cu sora mea, cand dormeam in acelasi pat si eram doua bucatele de fetite mici si atat de impreuna, nici zana care ne aducea creioane colorate care miroaseau atat de minunat, pentru ca veneau dintr-un taram misterios, intr-o punguta mica, mica de aur in care sufla tatal meu... Vum, au trecut 30 de ani, mi se invarte lumea in corp.

Draga de Mimi...

Perlute dragute de Tea

• Tea: "Mami, pune pampersii astia acolo". Mami: "Lasa, Tea, ca sunt destui acolo". Tea: "Da, da' astia sunt mai gustosi...".
• Tea: "Mami, mananca si tu ciocolata". Mami: "Nu, multumesc, Tea, asta e ciocolata doar pentru copii". Tea: "Da, tu ai voie dupa ce chiesti ca mine mica".
• Mami: "Nu mai ai voie la acvariu, sorry". Tea: "Unde e sori?"
• Mami si Tea aranjeaza niste brichete vechi pe culori (8 brichete rosii, 3 galbene etc.). Bricheta verde e una singura. Tea: "Asta nu aie peieche, e Capalici!"
• Tea deseneaza cu un creion tocit: "Bai, rosule, de ce faci atatea figuri?"
• Tea catre mami: "Sa nu mai pui aia (cutitul) niciodata acolo, pentu ca o gasesc eu, o iau si ma tai lau! Niciodata!"
• Tea are doua coli de desen. Pe una o sifoneaza Ana. Tea o ia pe cealalta sa coloreze. Mami: Tea, ia-o pe cealalta". Tea: "Nu, ca pe aia a facut-o Ana valza!"

Poza e facuta de Mihai vara trecuta (poza aparuta in ziar, caci era tare draguta asa mica, printre scolari).

Raportul de vineri

Bagaje. Plecam la munte.

O data si-nca o data, asa, degeaba

Ma bulverseaza rau posibilitatea existentei inceputului de senilitate cand ma intorc in bucatarie, dupa ce am stins toate luminile, sa verific gazul, desi l-am inchis in urma cu cel putin doua ore si l-am mai verificat o data intre timp, cand apas de cel putin trei ori butonul de inchis de pe telecomanda masinii, in timp ce ma indepartez de parcare, cand plec de acasa si ma intreb dupa un minut-doua daca am incuiat usa (evident ca, si daca nu ma intorc sa verific, o gasesc incuiata), cand, cu riscul de a trezi copiii, verific pozitia termostatelor de pe calorifere, sa nu cumva sa le fi uitat pe temperatura mica, desi inainte de a da stingerea le-am potrivit exact asa cum trebuie. Daca nu e senilitate, caci aceasta reprezinta o stare patologica provocata de imbatranire (si sper ca nu e cazul meu), nu e uitare (caci e repetitiva si chiar obsesiva), nu e nesimtire vizavi de folosirea utila a creierului, pai ce e, dragii mei? Sigur nu ati patit-o niciodata ;-)...

Raportul de joi

Am fost la gradi veche cu Tea. Pentru ca la cresa (unde nu mai mergem din cauza racelii), nu-i place pentru ca, citez: "Doamna C. nu e flumoasa", "Sunt foalte multi copii si nu am nici un plieten si nici o plietena", "E muldal!" (desi 4 femei de servici spala in continuu pe jos in cresa)" si, cel mai tare: "Nu sunt floli". In concluzie la cresa face greva foamei, plange (nu ca la gradi, unde nici macar nu-mi mai spunea pa), i s-au accentuat crizele de pavor, nu-i mai intra nimeni in voie, face tot ce ii e interzis, nu o mai poti lasa o secunda singura, nici nu vrea sa auda de cresa etc. Asa ca azi am mers la gradi cu flori, prima ei dragoste. Desi nu mai e decat o fetita din vechea generatie (caci banuiam ca de vina sunt colegii), s-a jucat, a ras, s-a simtit bine si mancat toata ciorba, pana la ultima picatura. Am intrebat-o la intoarcere daca mai vrea sa mergem la gradinita si mi-a spus din toata inima, de multe ori, ca da ("da' nu la aia noua, doal la aia veche"). Ce-ati face in locul meu? Va spun saptamana viitoare ce am hotarat ;-).

O vizita frumoasa la Mimi, careia i-a revenit pulsul la normal, si asteapta cu interes piesa de teatru de maine. Am impartit haine, ceea ce mi-a facut o deosebita placere. Ana si-a baut deja tot laptele, pot sa ma culc linistita. Noapte buna.

Raportul de miercuri

Am facut curat in pod, ceea ce m-a incarcat de energie pentru perioada urmatoare, caci am gasit amintiri de la bunicii mei, Mami si Tati, am stat la o shueta cu tanti Mia si cu tanti Lenuta, doamnele mele dragi si de mare ajutor (ne-am permis o pauza luuunga si am stat ca fetele), mi-am admirat florile din gradina si am cumparat copacei inalti de trandafiri de patru culori.

Si postez si pantofii promisi, care sunt rosii, rosii, nu portocalii, dar nu am reusit sa-i fotografiez la lumina naturala (trebuie sa va imaginati ca piciorul se aliniaza in rand cu tocul, deci in dreptul gleznei se formeaza o curbura minunata, care, ce-i drept, da ceva dureri, dar merita!).

Raportul de marti

O sedinta lunga, lunga la cosmetica (la pensat am adormit de trei ori si o data m-am trezit sforaind), una la coafor, o prajitura savurata singura privind trecatorii si o piesa excelenta de teatru.

Raportul de luni

Timid, ma tin de promisiune. Prima zi din cele cinci. Dimineata am fost cu Mimi la o inghetata. Am luat bilete la teatru pentru maine seara. Mi-am cumparat una-alta (rochita m-a dat gata, n-am putut sa o ocolesc, iar pantofi rosii nu aveam...), am iesit la restaurant cu Robert. 

Invitatie pentru toti cititorii Toma's blog

Pentru ca nu o data ma plimb in voie printre bloguri fara sa comentez, pentru ca am avut tot felul de surprize privind prieteni ce ne citesc din umbra, pentru ca am castigat prieteni noi printre bloggeri, pentru ca ne sunteti alaturi, pentru ca nu intotdeauna avem timp, pentru ca poate ati nimerit intamplator pe Toma's blog, pentru ca ne placeti sau poate va enervam, pentru ca datorita voua, cititorilor nostri mai am putere, cu cateva minute inainte de a adormi, sa scriu cateva randuri, am o rugaminte, una mica, mica: spuneti aici prezent pentru un borcanel de energie. Deci, cine e cu noi?

Premiu

Iupi!!! Ana si Tea au primit un premiu (primul premiu al Anei si cel de-al doilea al lui Tea, care are diploma de copil curajos, primita cand i s-a luat sange pentru analize). Multumim frumos lui Ruxel pentru premiu si pentru ca ne este alaturi si il oferim cu drag mai departe buburuzelor Anna si Maria, capritele Alinei.

Am supravietuit

Prima cazatura in cap a avut loc in timp ce eram infasata (apreciati voi varsta), de pe canapea, intr-un mic spatiu (exact atat cat sa incapa capul meu), aflat intre canapea, perete si pianina. A urmat momentul (aveam in jur de 3 ani) in care ai mei m-au gasit cu sange curgand din gura suvoi, legata de picioare, cu o lopatica de nisip din plastic in gura, sarind de pe pat pe covor (amigdale usor sectionate, probabil, inca nu am aflat motivul suvoiului curgand). Am o poza (cred ca aveam 4 ani) in care am piciorul in ghips, dar nu-mi amintesc cauza. Din aceeasi perioada insa, imi amintesc lovitura in dinti luata cu avant in spateaza patului, apoi buza umflata si supa bauta cu paiul, caci nu ma puteam alimenta decat printr-o gaurica. Cam in aceeasi perioada am primit permisiunea de a ma da singura cu bobul pe derdelus, care derdelus era plin de denivelari, asftel incat am experimentat primul soc respirator (al doilea s-a petrecut dupa ce sora mea m-a aruncat cu picioarele (ei) pe covor - este vorba despre un joc in care unul din personaje sta pe spate cu picioarele indoite, iar cel de-al doilea este catapultat din pozitia sezand). Sa tot fi avut vreo 5 ani cand, in entuziasmul cu care calaream o gura de aerisire in forma de T, am alunecat sub ochii disperati ai bunicii mele, mi-am spart ochelarii, multe, multe ciobulete mi-au strapuns arcada si m-am trezit (din nou insangerata) la Spitalul CFR (semnul e foarte, foarte usor vizibil). Pe la 6 ani, un vecin amabil s-a oferit sa ma plimbe cu bicicleta prin cartier, cu o singura conditie: sa nu bag piciorul la spite. Dupa ce l-am bagat, spatele lui era zdrelit tot, una din gleznele mele avea o rana deloc superficiala, dovada semnul rotund, fin, alb, pe care-l am astazi pe glezna, iar dintele meu de lapte din fatza s-a innegrit instantaneu. In ziua de azi, desi dintele a cazut si a crescut cel nou, frumos, urmele avantului meu isi fac simtita prezenta, caci am o zdravana pata pe un sfert din suprafata lui (deh, a fost lovit de dintisorul de lapte). Aveam 7 ani cand, innebunita de emotie, am alergat spre chioscul de inghetata, unde am aflat ca fiecare copil primea gratis cate o jumatate de Polar (tzeapa, of, course). N-am mai ajuns, caci mi-a oprit avantul masina care a dat peste mine. M-am ales cu o cusatura pe viu de ureche rupta si cu o glezna stramba (cealalta) si in ziua de azi (care in mod cert ar fi fost rupta, daca nu ar fi insistat mama mea sa port cizmele nemtesti din piele, cu promisiunea ca e ultima zi si de maine trecem la sandale). Tarziu am aflat de ce insistau cei din jurul meu sa accept ca trebuie sa fiu rasa in cap in spital, caci asa se face cu toti copiii care ajung acolo... Cam un an mai tarziu, in timp ce stateam cocotata pe gardul de la spital (caci acolo era locul nostru de joaca), mi-am prins picioarele in ornamentele de metal si am cazut cu gura in piedestalul din beton. Pe la vreo 10 ani m-a pocnit un imbold curios de a merge cu spatele prin curtea scolii. Si de ce sa nu si alerg cu spatele? Va imaginati urmarea, da? Cativa ani mai tarziu, cand am descoperit minunea jocului de baschet, intr-o viteza nebuna, am depasit putin viteza si m-am trezit cu capul direct in zidul scolii. N-am inteles nici in ziua de azi ce s-a intamplat. In decursul anului urmator, au urmat cele trei batai pe care le-am luat pe strada, provocate de mine, ce-i drept. Un an mai tarziu, cu mare greu s-a indurat o prietena sa-mi imprumute bicicleta ei, cu o conditie, desigur, sa i-o aduc intreaga. Soferul care a deschis usa exact in momentul in care treceam pe langa el cu bicicleta (in viteza) a intrat in stare de shoc, iar eu m-am ales doar cu niste zgarieturi usoare si cu o mustruluiala pe cinste, caci bicicleta isi schimbase usor forma... Si totul a culminat si s-a finalizat, la 22 de ani, cu un accident de calarie, impropriu spus, caci calul era fara sa, iar eu l-am lovit exact cum mi s-a spus sa nu o fac, si m-am trezit cu fatza de beton (ameteala si din nou zgarieturi usoare) si cu o copita in genunchi. Hematomul de la genunchi a avut marimea unui cap de bebelus, s-a lasat cu nino-nino, si pana in ziua de azi simt in genunchi cand se apropie ploaia. Atat. 

Imi fac timp, na'!

Ma plang mereu ca nu am timp. Nu am timp de net, nu am timp de telefoane, nu am timp de prieteni, nu am timp de familie, nu am timp sa gatesc, nu am timp sa-mi rezolv to do-urile plictisite de atatea luni de cand le aman. Si-uite-asa m-am hotarat: saptamana viitoare am sa fac lucruri. Multe, nu cele enumerate mai sus, nu cele din lista de to do. Lucruri. Am sa va povestesc apoi ce insemna sa-ti faci timp (ca s-o citez pe Vergi).

Plastilina

 Tea mi-a facut doua surprize (caci era singurica atunci cand le-a facut) din plastilina: un dinozaur cu tzepi si un om de zapada... 

Perlute dragute de Tea

Perlute dragute de Tea - doi ani si 6 luni:

• Nu e curent pe scara blocului (la Mai). Tea: "S-a teimat lumina".
• Tea tine o bomboana pufoasa in mana: "Uite, e calda si ma fielbe!"
• Mami: "Tea, te rog sa te incalti". Tea: "Nu pot, ca am mana ocupata...".
• Tea, descoperind diferenta dintre femei si barbati (fetele poarta cercei): "Eu sunt fata mica si mami e fata male".

Perlute dragute de Tea - doi ani si 7 luni:

• Tea se loveste la cap. Fuge la baie si isi da cu apa pe par: "Ia sa vezi cum imi tlece dulelea!".
• Tea: "Viau desene". Mami: "Ai vreo preferinta?" Tea: "Da, pe mama".
• Tea, mami si tati joca Pacalici cu animale. Tati: "Hai sa o batem pe mami". Tea: "Hai!" si jap, o palma lui mami...
• Tea: "Nu viau sa-mi dai cu chiema aia male, ca e ustuloasa".
• Mami: "Tea, vrei chinaceea?" (Mami o imita pe Tea, care nu vorbeste corect). Tea: "E-chinaceea! Nu se volbeste asa urat!".
• Tea gaseste un tub de crema de fatza, il deschide si gusta. Seara ii povesteste lui tati: "Am luat chiema, am mancat si nu mi-a plcut". Mami ii aminteste si de spray-ul cu care si-a dat pe par: "Tea, dar cu spray-ul cum a fost?" Tea: "Flumos, flumos!".
• Tea vrea sa o ajute pe mami sa ridice o tava cu manere: "Tin si eu de o uieche..."
• Mami: "Tea, nu mai pune mana pe aia, ca e murdara" (Tea voia sa ridice un covoras). Tea: "Pai sa o ducem la doctor sa o faca bine..."
• Tea mananca numai galbenusul de la oul fiert. Mami: "Tea, mananca si albusul!". Tea: "Nu, ca nu aie gust". Mami: "Hai, mai mami, ca e bun". Tea: "Stai sa pun putina suncuta pe el, ca sa aiba gust!".
• Tea, din cand in cand: " Tlebuie sa o bat pe Ana!"...

8 Martie cu chef

Am sarbatorit 8 Martie la restaurant, cu fetele. Adica cu peste 200 de fete. Femei. Care s-au imbracat, s-au machiat si au dansat una pentru cealalta. Atmosfera a fost chiar draguta, interesant sa vezi femeile scapate din lantz cum danseaza (obscen rau) cu striperii si cum isi aranjeaza tinuta pentru cucoanele de la masa vecina. Sotzii au stat acasa cu plozii. Bun.

Pana maine trece

Ce faci cand copiii sunt raciti si nu esti hotarata daca pornesti antibioticul sau nu, cand nu ai mai dormit de patru zile si patru nopti, cand bona are liber 10 zile si soacra e racita (deci are nevoie si ea de un pic de pauza), cand sotul e afectat psihic de criza mondiala, cand fata cea mica plange disperata si tace instantaneu doar daca e luata in brate, iar fata cea mare e in era prostiilor trei pe minut, si tie, care nu ai accepta sa dai puiului de om nici macar o palmuta peste pampers, iti vine sa iti bati copiii, da' rau de tot? Respiri adanc, gasesti un joc in trei, care dureaza insa doar cateva minute si o iei de la capat. Mi-a venit sa o bat. Frate, iti trebuie nervi tari, bine ca ii am, dar m-am dus cu capul. Am dat-o in depresie. Am un sot bun. Piticii sunt raciti, respira greu si usor horcait. Ana plange in somn, Tea sforaie de muci. Noapte buna.

Zau daca inteleg

In cutiutele astea (mamicile stiu), gasesc tot felul de cantece dragi, de pe vremea cand eu insami eram la gradinita, dar unele dintre ele ma blocheaza total. Va suna cunoscut?

"Un motan cat un pisoi

Sta pe-o lada de gunoi

Si tot cauta in el,

Sa gaseasc-un so-ri-cel".

Totul in regula pana acum, dar urmeaza refrenul:

"A plecat motanul,

A plecat golanul,

Ce sunt eu de vina

De-l calca vreo masinaaaa?"

Si revenim pe taramuri relativ normale:

"A trecut de-atunci un an

S-a-nsurat bietul motan

De-atunci cauta-n gunoi

Hrana pentru opt pi-soi".

Refren:

"S-a-nsurat motanul,

S-a-nsurat golanul,

Ce sunt eu de vina,

De-l calca vreo masinaaa?"

Ridic proasta din umeri...

 

Uite-asa, fara nici o explicatie!

Ora de somn a Teei. Ma indrept cu copilul atarnand spre masa din hol, in cautare de telefon posesor de sunet de greierashi, caci altfel maimuta nu adoarme. Caut telefonul printre pungile de la cumparaturi, nedesfacute inca, dar telefonul nicaieri. "Robert, suna-ma si pe mine, ca nu gasesc mobilul". Suna Robert, nu auzim nimic, in receptor suna, deci telefonul e deschis, dar nu chiar in zona. Ca de obicei, uituca, l-am lasat in masina. Cobor si... surpriza, de data asta nu e in masina. Urc, iau telefonul lui Robert si ma gandesc sa-mi caut greierasii prin iarba, caci azi am plantat arpagicul si poate mi-au picat din buzunar, deci ies dardaind afara, apelez si din nou surpriza: "Abonatul are telefonul inchis", moment in care peste gard, la tiganu' Marian, se aud fosnete la usa improvizata a cabanei de iarna si lumina inauntru. Hait, a auzit tiganul telefonul in curte, a sarit repede gardul si mi-a furat telefonul. Pa. Ce sa mai caut acum mobil inchis prin intuneric in toata curtea, las' pe maine, cand sigur dispare, daca nu a disparut acum. Refac filmul in cap, am venit sigur cu el acasa, caci am sunat din masina sa anunt ca am copil dormind si sa nu faca nimeni galagie pana nu ajung cu el sus, cand, bineinteles s-a trezit cum l-am pus in pat, dar asta-i alta poveste. Deci telefonul e acasa sau la vecinii de peste drum in curte (tot curte mare, tot seara, deci lasam tot pe maine), unde am fost cu vreo ora in urma. Asta e, daca l-am pierdut (inchis fiind, putea fi oriunde, pe jos sau in mainile invitatilor tiganului), adio agenda, adio greierashi. Urc abatuta in casa, sot abatut, copil neabatut: "Mami, nu gasesti telefonul?" "Nu, ai vreo idee unde ar putea fi?" "Da, l-am ascuns eu sub un covor de-al meu". Aha, intrezaresc speranta. "Sub ce covor?" "Shht", si ma ia de mana, ma duce in camera Anei (care dormea), si-mi arata lada de jucarii: "Aici e!" "Unde?" "In jucarii". OK, rasuflu usurata, iau lada cu greu, fara sa fac zgomot, ajungem pe hol si scoatem cu grija toate jucariile. No mobil. "Tea, esti sigura ca aici l-ai pus?" "Da, uite telefonul tau!" si-mi arata un pestisor galben. Aha. OK, si ma napustesc asupra cosului de gunoi, caci imi fulgera o idee prin cap. Scot cu grija tot gunoiul (mare, caci celelalte se umpleau prea repede). "Mami, ce faci?" "Arunc gunoiul, caci e  prea mult", ca sa nu-i dau idei copilului. No mobil nici aici. Moment in care intra Robert triumfator: "Cris, telefonul e pe masa din hol" (acolo unde-l cautasem, printre pungi). Si totusi, eram amandoi langa el cand apelase Robert, am auzit amandoi in receptor cum suna, dar pe masa nope. Apelam inca o data. Suna tare. Nu e inchis. Poveste despre telefonul meu ciudat, da' ciudat rau de tot, va spun eu altadata ce pot face erorile de soft...

La tzara...

Am locuit 30 de ani la bloc. Asa m-am nascut, asa am crescut, asa m-am facut mama. Cu jucarii in fata blocului, cu cozi la una-alta, cu nenea care striga "geame-geame" printre blocuri, cu strazi ordonate, cu masini si autobuze, cu reclame mari prin parcuri. Locuiesc acum la casa, ca doar toata viata asta mi-am dorit. Fara reclame, fara supermarket, fara parc. Ok, imi place mirosul de tzara si de lemn ars. Imi plac gradinile frumoase si ulitele din sat. Mi se par draguti oamenii care vand lemne sau cartofi cu camionul din poarta in poarta. Sunt insa unele lucruri care ma depasesc. Dupa ce am trecut cu bine peste vara, cand ma intrebau toti trecatorii daca nu vreau sa-mi bage movila de pamant din fata portii in curte, azi m-am enervat de-a dreptul cand ne-au sunat (in timpul somnului Anei) la poarta tot felul de indivizi posesori de drujbe, sa ne intrebe daca nu vrem sa ne taie lemnele cumparate ieri si depozitate in curte. Sigur, eu sunt de vina, trebuia sa scot soneria din priza (sau sa-mi agat plante pe gardul golash, ca sa nu se mai vada in curte), dar cui sa-i treaca prin cap ca nu toti oamenii isi vad de drumul lor? What's next?

Nota: fotografia este facuta in Banat, de catre mama mea, deci rog a nu se lua in calcul floricelele colorate din plastic de pe poarta, specifice altei zone de tzara decat cea in care noi locuim, care, sincer, ma atrage de mii de ori mai mult, dar tare e departe...

Lepsha restanta

Pentru ca Tea nu a ajuns inca acasa, arunc repede o leapsa restanta preluata de la  Ruxel, cu scuze pentru intarziere:

Deci, ghiciti care sunt cele 7 lucruri adevarate amestecate printre 7 lucruri false despre mine?

1. Imi place la nebunie sa mananc ceapa.

2. As inota toata ziua in valurile marii.

3. Vreau sa am multe pisici, caci le ador.

4. Nu imi plac freziile, mirosul lor imi provoaca greata.

5. Mananc noaptea.

6. Dorm cu sosete in picioare, chiar si vara.

7. Nu suport sa organizez petreceri.

8. Nu ma plictisesc niciodata.

9. Sunt lenesa.

10. Sunt afona.

11. Imi place foarte mult sa merg la teatru.

12. Nu ma uit la televizor.

13. Imi place sa gatesc.

14. Nu calc rufe.

Si pentru ca leapsha e cam pe sfarsite, am o dau mai departe unei singure persoane, pe care o rog sa o ia foarte in serios: Vergi!

Un alt inceput

Prima brandusa din gradina...

Tea a inceput sa deseneze

Uite ca a venit si momentul in care nu mai e nevoie sa ii explic Teei cum sa deseneze, caci s-a prins singurica... Autoportretul si portretul Ninei (mama mea) sunt desenate de Tea azidimineata. Cu personaje ne-a mai delectat privirea, insa ochelarii sunt in premiera, desenati dupa ochelarii Ninei lasati pe masa. Se uita cu atentie si desena... Nina avea pantaloni portocalii si bluza cu dungute. O scuzam ca a desenat dungutele pe langa bluza, da?

Nothing box

Azidimineata. Ora 7.00. Fetele si mama (venita in vizita pentru vreo 10 zile) dormeau. Robert lucra in birou. In bucatarie mirosea a cafea si a paine abia coapta. Timp de 20 de minute am mazgalit absenta desenul de mai sus. Tocmai ce scriam acum cateva zile ca nu am mai avut de mult timp pentru cutiuta cu nimic...

Bai, unde a fugit timpul?

Ma scoate din sarite lipsa asta de timp. Sunt mamica, stau acasa, am ajutoare (deci nu imi cresc copiii singura), nu pierd timpul prin mall-uri decat foarte rar, nu merg la film, nu am mai ajuns de o vesnicie la teatru sau la Filarmonica, nu ma uit la televizor. Citesc. Foarte putin. Si o mai ard pe bloguri cu limita, caci as lua-o razna sa stau cu orele pe net (m-a mai agatzat o dependentza de-asta pe un forum acum cativa ani si mi se blocase mintea de tot, daca nu intram o zi pe net mi se invartea lumea in cap). Deci nu fac mai nimic. Si totusi timpul nu imi ajunge. Innebunesc. Eu nu cred in povestile cu contractarea sau dilatarea timpului (de unde stie ceasul meu sa-si invarta limbile mai repede sau mai incet, in functie de marirea sau micsorarea vitezei rotatiilor pamantului sau ale altor planete? Deci nu pot sa cred in scuzele astea). Timpul nu imi ajunge pentru ca ma las purtata de val de pe o zi pe alta sau pentru ca ma bucur de copilarie alaturi de copiii mei sau pentru ca sunt prea lenesa sau pentru ca o las pe mai incolo? Si vad negru in fatza ochilor cand prietenii, familia, colegii ma intreaba: si voi ce mai faceti?, ca si cum chiar ar fi interesati de raspuns. Ma blochez. 

La inceput de drum...

Totul are o prima data. Emotia pe care o simt atunci, tremurul vocii sau pata mare pe creier care-mi blocheaza ratiunea... Primul recital de pian, primul examen scris, prima data cand m-a privit in ochi si am avut noroc ca eram pe scaun, prima data cand am imbracat roba, prima data in fata studentilor, care habar nu aveau nimic despre emotiile mele, primul aluat de pizza, senzatia pe care am avut-o cand am imbracat pentru prima oara un dres de femeie, descrisa atat de plastic de mama mea cu multa vreme inainte, pe care o asteptam ca pe o dovada a feminitatii mele, primul ras pe ascuns in baie, primul dosar rasfoit cu grija pagina cu pagina, cu teama de a nu-l frange, prima masa luata in casa noastra, fara fatza de masa si cu pahare de unica folosinta, primul esec pe scena, prima infrangere a timiditatii mele exagerate, prima lalea din gradina, prima data cand am zburat cu avionul, primul zambet al copiilor mei. Mi-a batut de fiecare data inima tare, tare, am vorbit fara sa ma aud sau am plans fericita. Intotdeauna prima data ma ameteste, ma scoate din firesc atat de tare, incat uneori ma pierd eu pe mine. Uneori mi-e teama. Uneori sunt atat de fericita, incat gasesc resurse pentru un nou prima data aproape din orice. Uneori traiesc atat de intens incat am trait o multime de vieti. Uneori zambesc pentru prima data a celorlalti.

Maine Ana va sufla in prima ei lumanare de pe tort.

Inventie

De aproape doi ani ma bantuie o inventie. In primul rand trebuie sa va spun ca, daca as da o cautare pe Google, in mod sigur as fi dezamagita, intrucat as afla ca nu sunt prima care s-a gandit la asa ceva. Daca acum doi ani as mai fi avut o sansa, acum, cu viteza cu care aflam lucruri noi, cred ca nu mai pot sta la nici un rand pentru a capata vreo bucatica de brevet. Pentru ca imi plac surprizele, am sa va rog, in cazul in care gasiti vreo informatie cu privire la subiectul meu, sa faceti trimitere la ea. Imi rezerv aceasta placere, abtinandu-ma cu greu sa nu dau o cautare mica, mica...

Despre ce e vorba? Mecanismul e foarte simplu (am si o solutie amatoristica, dar nu o dezvalui...), adica vrei sa trimiti unui prieten drag o inregistrare si, pe langa imaginea cu gratarul fumegand, de exemplu, si muzica de petrecere din fundal, persoana draga tie poate simti si mirosul innebunitor de mititei ce sfaraie pe gratarul respectiv. Sau, esti la mare, iti suna mobilul, iubitul te vede aproape goala in spuma valurilor ce se aud puternic si, dintr-o data vrea sa fie acolo, langa tine, innebunit de mirosul brizei marii ce strabate pana la el... Banuiesc ca nu are rost sa mai continui exemplele (eventual, pot sa-mi imaginez reactia colegilor de birou in momentul in care as deschide un mail-farsa mirosind a partz...). Deci, s-o fi inventat? 

Donam jucarii

Pentru ca stau de mult timp in pod si pentru ca sunt convinsa ca i-ar face fericiti pe alti copii, am ales azi, impreuna cu Tea, jucariile din imagine, pentru a le darui unor copii care s-ar bucura sa le primeasca. Am insa o problema, ma puteti sfatui cui sa le dau? Adica nu doar asa, o idee gen "unei case de copii", caci nu stiu cate ajung acolo sau daca acei copii nu cumva primesc tot timpul jucarii si nu s-ar bucura intr-adevar. Poate cunoasteti voi niste copii care le-ar vrea, cu parinti care nu au cum sa le ofere altceva decat o mancare mai buna sau o hainuta mai frumoasa, iar de jucarii nu le mai ajung banii. Sau chiar si o casa de copii, dar care sa fie saracuti, nu mediatizati si satui de ajutoare...

La 82 de ani...

Ne desparte o jumatate de secol. Asa a fost sa fie, in ziua in care Mimi a implinit 50 de ani m-am nascut eu... A trait apoi mai mult de 30 de ani oferindu-mi dragostea ei neconditionata, ajutorul, de cate ori i l-am cerut si de cate ori nu i l-am cerut, m-a incurajat si am avut-o mereu aproape. O iubesc si multele cuvinte pe care le am in minte se impletesc cu intensitatea trairilor, astfel incat, oricat de mult as dori, nu vi le pot impartasi. Am sa postez, insa, in curand, un filmulet in care ea recita o poezie, cred ca va fi de ajuns. Te iubesc, Mimi.

Poza e facuta in urma cu doua saptamani, si, cocheta cum e, inainte de a iesi pe usa, s-a rujat, si-a intins usor fatza cu degetele si a spus ingrijorata: "Uf, au inceput sa-mi apara riduri"...

Perlute dragute de Tea - doi ani si cinci luni

Tea o impinge pe Ana cu premergatorul la bucatarie. Ana iese pe hol. Tea o impinge din nou in bucatarie:

Tea: "Ana, stai cu mami."

Mami: "De ce o pui sa stea aici?"

Tea: "Pentu ca e fig pe hol si laceste".

De Craciun, la bunici: "Deschidem cadoul Anei, pentu ca Ana doame ca sa se faca male si o sa se bucule cand o sa se tiezeasca." Si, dintr-o data: "Mos Craciun e glasan."

"De ce nu stai tu cuminte sa te fac flumoasa, mami?"

Mami: "I-ai aratat Anei renul tau?"

Tea: "Da."

Mami: "Si ce-a spus?"

Tea: "Vai de mine, ce bot aie lenul!"

"E un soaie de batz caie nu e fig la cap." (definitia umbrelei)

Tea a invatat in sfarsit toate culorile.

Mami: "Tea, ce culoare are iarba?"

Tea: "Velde."

Mami: "Si zapada?"

Tea: "Alba."

Mami: "Si laptele?"

Tea: "Tot alb."

Mami: "Si masina lui Sebi?"

Tea: "Loz..."

Mami: "Tea, daca esti cuminte, o sa mai vina si altadata Mos Craciun sa iti aduca jucarii."

Tea: "Nu, ca eu deja am jucaii."

Tea stie ca seara nu are voie unele lucruri: dulciuri, plastilina etc.

Dimineata Tea vrea sa se joace cu plastilina si ii spune bucuroasa lui tati: "E dimineata, tati, uite-o!" si ii arata geamul din camera ei.

"Ana aie picioalele goale si laceste. Vai, vai, laceste Ana!"

Tea" Mami, da-mi seimate (desene)".

Mami: "Asa se vorbeste?"

Tea: "Nu stiu sa zic te log, pentu ca sunt mica!"

Mami: "Tea, trebuia sa fii ascultatoare, sa astepti sa-ti dau eu cutia, nu sa darami floarea!"

Tea: "Colect!"

Fetele raman singure cu bunicii.

Mai (bunica): "Ma duc sa o linistesc pe Ana".

Tea: "Lasa, ca se ocupa Tai de ea."

Mami: "Tea, ciorba e comestibila?"

Tea: "Da."

Mami: "Dar cartofii sunt comestibili?"

Tea: "Da."

Mami: "Dar scaunul e comestibil?"

Tea: "Nu."

Mami: "Dar cartea e comestibila?"

Tea: "Da."

Mami: "Cum da? Cine o mananca?"

Tea: "Ana papa caltzi!"

Cursuri despre relatia de cuplu

Am acceptat sa particip la asa ceva? Eu, care le stiu pe toate despre mine, despre sotul meu, despre relatia noastra minunata? Ei bine, da. M-am lasat convinsa de catre Robert sa particip la un curs (de trei zile - adica mai mult de 20 de ore ) de NLP privind relatia de cuplu. Nu vreau sa intru in amanunte (cei care ma cunosc stiu ca nu sunt o fire expansiva), insa merita sa va impartasesc sentimentul de plin care ma domina in momentul de fata. Ca stare generala, am ramas cu gustul pe care ti-l lasa un film bun, da' bun, de Oscar luat pe merit, in care ai revelatii, momente de implinire si uneori de plictiseala (totusi au fost 20 de ore). In particular, desi am plecat de acasa cu un sentiment de plictiseala afisata ostentativ in fata trainerului in prima ora de curs si cu senzatia de "hai sa te vad, pe bune ca poti sa-mi spui si ceva nou, ba, si mai mult, sa ma convingi ca pot actiona si altfel?", imi doream in adancul sufletului sa primesc un raspuns, in mod particular, la o problema anume, a mea (si, probabil, si a altora). Nu numai ca am primit raspunsul asteptat (desi eram convinsa ca nu il voi afla si voi trai in continuare cautand de una singura solutii), dar am aflat, spre totala mea surprindere, si cate ceva nou. Da, nou. Uau. Lasand la o parte lacrimile de rigoare de final, care mi-au incarcat bateriile pentru multa vreme, ii multumesc cu mare drag lui Robert pentru cadoul lui frumos si, pentru prima oara in direct, pentru minunile pe care le tine cu atata mandrie in brate.

Scurta pauza pana pe 2 februarie

Blog-ul nostru intra in vacanta. Multumim tuturor celor ce ne citesc, ii pupam pe toti cu drag si ne cerem scuze pentru neparticiparea activa in blogosfera pentru urmatoarea perioada. Revenim cu fortze noi in data de 2 februarie!

La Multi Ani!

Doua lumi intr-o fraza

Ne nastem uneori din dorinta de a vedea daca putem sa ne descurcam in lumea asta mare, plina de mirare, si descoperim ca adevarata iubire e atat de aproape si ca visele ne urmeaza fara sa ne dam seama ca le reproducem mergand pe strada sau stand in casa, in timp ce traim, crestem copii, urmarim bloguri in nestire, auzim comentarii rautacioase la adresa politicienilor, priviti ca niste animale prapadite, hamesite de puterea ce ne face pe toti mai vulgari, mai fragili si mai urati de cei din jur, desi, paradoxal, cu totii ne-o dorim, constienti de uratenia ei, fie ea politica sau financiara, desi ma indoiesc ca puterea politica are intr-adevar o notiune proprie si nu are acelasi scop final profund financiar, ce ne duce incetisor spre indepartarea celor ce altadata ne iubeau, poate atat de mult incat nu-si puteau imagina trairea fara noi, modele in devenire ce-am deraiat de-odata spre mocirla, cu toata dorinta vie de-a fi doriti si urmati de cei mai slabi si mai frumosi, ce-si vad linistiti de cumparaturile de zi cu zi, fara a le numi "shopping", ce stiu sa traiasca incet, dar luminos si care vad curat paralelismul celor doua lumi ce, din pacate, deja ne caracterizeaza, distantandu-se tumultos una de cealalta, intr-o avalansa de stari contradictorii, incat ajungi sa te intrebi cum e mai bine, sarac, tacut, linistit, fericit cu bucuriile enorme pe care ti le ofera familia, job-ul, internetul sau daliile portocalii, ori plin de bani, satisfacut pe de-antregul pentru cateva minute sau ore, insa infometat de ideea ca poate fi mai bine mai departe, mai mult, mai mult, cat mai mult, uitand ca intr-o zi visai, citeai, zambeai si te nasteai?

E clar, e a mea!

E a mea, ii place la nebunie sa gateasca...

Toata copilaria mi-a fost marcata de talentul artistic al surorii mele, Luminita. Picta de picau pe spate profesorii inca de cand avea trei ani, canta de mica atat de frumos incat putea binemersi sa fie vedeta de Minisong, castiga concursuri de poezie, astfel incat era acuzata ca nu le scria singura, ce sa o lungesc, o artista in adevaratul sens al cuvantului (realitate reflectata apoi, multi ani mai tarziu si, cu succes, pana in ziua de astazi).

Eu, Cristina, sora ei, nascuta si crescuta in aceeasi familie de artisti plastico-muzicieni, eram atat de afoana incat cei din jur se intorceau cu o miscare finutza cu spatele catre mine, pentru ca eu, in plin exercitiu muzical, sa nu realizez comicul momentului... Cat despre desenele mele, ce sa va povestesc? Insiruiri natarmurite de patratele mici, mici, unul langa altul, ce urmau apoi a fi colorate cu grija, fara sa depasesc marginea. Siruri intregi. Iar in cazul in care , rar, se intampla sa desenez un personaj, acesta obligatoriu trebuia sa aiba o pereche, o asemanare. Daca sub mama scria "MAMA", sub tata, personajul de langa, scria "ATAT", pentru ca, evident, cuvantul incepea din partea opusa, pentru o perfecta sinonimie. Obsesia mea pentru perfectiune (a se intelege exact ce vreau sa spun) tine pana in ziua de astazi, cand, desi in toata casa zace o mare vraiste, cartile copiilor sunt intotdeauna asezate in teanc, in ordine crescatoare dupa marime, forma si consistenta materialului din care sunt facute, iar doi pantofi desperecheati imi provoaca instataneu o teama de neiteles (sa va spun ca, din cauza spatiului inghesuit din pachetul de Craciun pentru Luminita, cei doi pantofiori pentru Luca au trebuit separati, fiecare in cate un colt inghesuit si eram cat pe ce sa caut alta cutie?).

Sa revenim la subiectul de astazi, deci. Cum nici nu se putea altfel, Tea are o obsesie mare pentru insiruire. Orice, jucarii, portocale, pantofiori (asezati in ordinea marimii, desigur), culori, cuburi... Cand punem jucariile la loc, cuburile Lego intotdeauna trebuie desfacute, sa nu cumva sa bagam doua cuburi asezate unul peste altul in cutie, jucariile mici cu mici, mari cu mari, eventual dupa culori. Si, bineinteles, ii plac lucrurile mici. A se vedea spre exemplificare opera colorata de pe perete, in care mi-a transformat minunatie de flori lipicioase pentru a le face bucatele mici (cele doua linii trasate cu carioca sunt anterioare noii creatii). Sper totusi sa nu mosteneasca talentul meu fantastic de a umple instantaneu orice locsor liber din casa cu lucruri mici...

Aventuri in afara casei

Mos Craciun a venit putin mai devreme cu un cadou foarte inspirat: bani "sa-ti iei ce vrei tu". Iupiiii! Cum nu am mai iesit de multa vreme in lume in scopuri shopistice, am plecat de acasa (cu trei ore la dispozitie, pana la urmatoarea masa a Anei) cu o stare minunata, accentuata de melodiile anilor '30 de la Radio Romania Actualitati plus muzica veche romaneasca. Cum timp aveam destul, ma gandesc ca pot rezolva doua din problemele bunicii mele, respectiv sa-i cumpar medicamentele compensate si sa o duc la prima sedinta de masaj (gratuit, caci aveam trimitere de la medicul de familie). Iau bunica, opresc la farmacie si de aici va puteti imagina cum incepe sa scada energia ca in jocurile vechi de pe computer. Stau la coada, schimb coada, cedez locul unei batrane inaintea mea si imi vine randul. "Doamna, nu va pot da medicamentele, lipseste stampila dreptunghiulara. Uitati, aici unde e stampila rotunda". "Clinica de care apartin foloseste stampila rotunda. Stampila cea mica e a medicului de familie, totul e in regula". "Nu e inregula, pentru ca va trebuie stampila dreptunghilara". Clienta din spatele meu intra in panica: pe reteta are stampila rotunda si stampila medicului de familie. Intreaba disperata: "Reteta mea e buna?" "Da". Imi pastrez calmul si ii explic farmacistei ca cele doua retete au doua stampile la fel, deci seamana. "Nu, nu seamana, pentru ca doamna are stampila de la medicul de familie mai mare, deci e buna!" Mi se face rau si cu glas scazut ii spun sa imi dea medicamentele, sa noteze numarul meu de telefon pe spatele retetei si sa incerce sa fie rationala. Surpriza, cedeaza instantaneu si cu un glas mieros ma intreaba daca mai doresc ceva. Urmeaza pasul doi: masajul, apoi voi zbura spre Mall fericita. Zic eu. Povestea insa nu continua asa, intrucat, odata ajunsa langa Spitalul Cina, nu dau sub nici un chip de cabinetul particular de masaj de langa spital. Cobor in frigul aspru de afara (eram imbracata pentru un alt scop, va amintiti, da?) si incep cautarea. "La blocurile alea, doamna". In dreptul blocurilor mi se explica faptul ca trebuie sa ajung la alte blocuri. De acolo sunt trimisa in mica piata. Intru la Plafar, sigur acolo stiu. "Da, e un cabinet de fizioterapie in zona, dar nu stiu unde". Daca tot am intrat, cumpar o sticla de otet de mere (sunt fericita ca am, pentru prima oara in viata mea, poseta mare) si intreb daca exista vreun preparat naturist pe baza de oua de prepelita. "Da, doamna, chiar asa se cheama: oua de prepelita. Nu avem". Plec usor incurcata, iau din nou vijelia in piept si aflu de la un domn serios ca exista un cabinet la A6. Intreb un trecator unde e A6 si mi se spune ca in groapa. Da, in groapa. Cata minte sa ai sa contstruiesti un numar impresionant de blocuri cu 10 etaje intr-o groapa imensa, ca intr-un soi de amfiteatru in care trebuie sa cobori cateva zeci de trepte pentru a ajunge la adresa cautata? Asta imi lipsea mie pe tocuri. Evident alunec. Si cad. Rau. Ma lovesc la genunchi (cazut in noroi), imi luxez ambele glezne, fatza mi se opeste foarte aproape de o trepta, in timp ce picioarele imi ramasesera cu cateva trepte mai sus. Constat, fara sa ma pot ridica pentru cateva secunde, ca mi s-a rupt tocul de la cizma mea cea noua. Adio condus, adio shopping... Ma ridic, imi las greutatea pe tocul cu pricina si, ca prin minune, cizma se aseaza frumos la locul ei (banuiesc ca cizmele functioneaza pe principiul cuiului in interior), cobor pana la prima scara si intreb unde e A6. "La ultimul bloc, mi se raspunde, la tigani. A, ba nu, acolo e J6, A6 e sus, urcati scarile si traversati". Si dispare instantaneu. Urc scarile si la ultimele trepte observ doi tipi super dubiosi trecand pe strada. Ma vad si ei, se intorc, schimba rapid cateva cuvinte si se indreapta ranjind spre mine (corpul imi era inca sub nivelul gropii). Am copilarit in tziganie, cunosc fetzele astea si ce reprezinta, asa ca fac un semn prietenos undeva in stanga lor, ei se blocheaza si se opresc. Eu ma indrept razand catre masina, urc in ea si blochez usile tremurand. Mimi ma intreaba senina daca am gasit cabinetul. "Nu, e la A6". Descopar blocul cu pricina si incerc sa ajung cu masina in fata scarii, avand in vedere zona extrem de dubioasa. Drumul se ingusteaza brusc si mi-e imposibil sa intorc masina in mai putin de 8 manevre, in masina e cald, transpir rau, scot masina din impas intr-un final, parchez in strada si o iau frumusel pe jos pana la A6 unde scrie mare pe usa blocului: Cabinet de fizioterapie. Doctorul (un tanar frumusel fara un ochi) studiaza cu atentie trimiterea in dublu exemplar si-mi spune sa aduc bunica. Deschid usa bunica, o ajut sa coboare, bastonul i se afunda in noroi, dupa care aterizeaza direct pe cizma mea curata. Sterg cu mana cerculetul de pe cizma si ma sterg de un copac cu coaja uda (servetele umede am doar in gentile fetelor...). Intram da domnul cel dragut, studiaza inca o data trimiterea, trece in registru cateva proceduri de fizioterapie, ii spun timid ca am inteles ca procedurile sunt gratuite, imi spune ca se platesc, ca el e particular (stiam, insa doctorita ne spusese ca are contract cu Casa de Asigurari), platesc 25 de lei, imi dau seama ca mai e o ora pana la dedlain, o anunt pe Mimi ca va ramane singura (statia de autobuz e la doi pasi de nenorocitul de A6), il intreb pe doctor daca are pe cineva la masaj (intrucat doctorita specificase pe trimitere ca solicitam masaj), imi spune ca nu mai are de cateva luni, dar imi poate da numarul de telefon al maseozei lui, pe care urmeaza sa o sun si sa-i spun ca am numarul de la Doctorul Iordache. Mi se face negru in fata ochilor, imi dau seama ca nu e doctorul pe care il cautam si plec calcand cu grija pe tocul bolnav. Il anunt pe Robert ca voi intarzia, evident ca centrul orasului e blocat, dar ma ambitionez sa intru in Mall, cumpar in fuga o caciulita pentru Tea (care nu poarta caciula, astfel incat azidimineata am trimis-o cu batic pe cap la soacra-mea), un bax mare de Pampers, lapte si sos de soia de la supermarket si fusta minunata de la magazinul meu favorit. Scot banii sa platesc fusta (aproape toti banii primiti de Mos) si, pentru prima oara in ultimele ore, pe chip mi se lateste un zambet larg. "Pentru clientii fideli avem reducere 30% la colectia noua"...

Ce mai gatim azi?

Paine cu unt:

Ingrediente: 2 felii de paine calda, cu coaja crocanta si miezul pufos, un pachet de unt proaspat, sare.
Preparare: Se taie cu grija doua felii de paine calda (cu un cutit lung, cu zimti), se aseaza pe farfurie, se taie untul rece si se intinde pe painea calda. Untul se topeste putin. Se presara sare. Timp de preparare: 30 de secunde. Pofta buna!

Cu turma

Conduc grabita masina pe strazile relativ libere ale Ploiestiului, cand, dintr-o data, imi dau seama ca pe banda din dreapta cativa soferi sunt avariati simultan, claxonandu-se reciproc.  Descopar in viteza o multime de afise de unde smulg cateva sloganuri legate de "jos taxa" si ma gandesc ca probabil oamenii militeaza pentru o cauza nobila. Incerc sa descifrez in viteza, imi dau seama ca nu am nici o sansa si, incet, fara sa-mi dau seama, ma cuprinde un sentiment de solidaritate si o mana nevazuta ma arunca pe val. Ma trezesc in coloana cu pricina ba, si mai mult, cu avariile pornite si claxonand de zor! Eu, care n-am nici o treaba cu taxele (nici pana in momentul asta nu stiu pentru ce mergeau in turma oamenii aia), eu care de felul meu sunt un om total dezinteresat in tot ceea ce priveste adunaturile de oameni, senzationalul, scandalurile etc. Dar in mod cert oamenii aveau o problema si aveau nevoie de sustinatori. Ei si, in entuziasmul meu ce, repet, nu ma caracterizeaza, ma trezesc cu ditamai politaiul in fatza cu mana intainsa. Exact in fata mea. Adica ceilalti de ce au trecut, nene? Nu-mi vine sa cred si fortez, poate, poate se da din calea mea, membru apartinator de turma ce vrea sa o urmeze cu loialitate. Nu se da si opresc masina lipita de picioarele lui. Ei bine, in afara unei fetze total incurcate si usor dusmanoase, nu are nici o alta reactie. Ma uit disperata dupa coloana ce se indeparta alene, in timp ce un nene cu o camera uriasa de luat vederi ma filmeaza de zor. Imi dau seama ca sunt singurul sofer cu avariile pornite, realizez penibilul situatiei, opresc cu un gest ascuns semnalizarea si astept cuminte semnalul politistului, timp in care un alt nene cu un aparat foto la fel de urias ma fotografiaza de zor. Omule care mi-ai suparat turma (de unde-oi fi tu, Guvern, Parlament, Presedinte, Primarie etc.), zau ca nu eram eu, eu stau cuminte acasa, cresc copii, fierb paste de orez pentru cina. In fine, imi da liber politistul, o tai in viteza, imi caut prietenii de trafic din priviri, nu se poate, nici o avarie pornita, nici un claxon, chiar am visat? Fortez putin, schimb brusc benzile si ii vad, ei sunt, multe, multe lumini intermitente, zgomot mare, batranele intorcand capul disperate, mame care isi iau copiii in brate, oh, da, ce bine e, in spatele meu un sofer cu masina noua, straina, claxoneaza si el de zor, ce placut e, tin mana apasata prelung pe claxon, ca sa recuperez. Brusc, imi dau seama ca mergeam la un prieten cu niste bani si eram in fuga si Ana nu mancase si ma astepta acasa si trebuia sa mai ajung la supermarket ca nu mai aveam branzica de bebei. Parasesc coloana cu un salut prelung, urez multa bafta turmei si ma dezlipesc usor de ei. Acasa Ana abia se trezise si inca nu ii era foame, uf.

Perlute dragute de Tea - continuare

Perlute dragute de Tea la doi ani si trei luni:

* Tea nu reuseste sa scoata un omulet dintr-o barca: "Omule, scoate-te!"

* Primul "DE CE?": "De ce sa biau lapte?" In aceeasi zi: "De ce am plans putin?" A doua zi: "De ce sa doim a gadinita?" Cateva zile mai tarziu: "De ce sunt sosetele antideiapante?" "Mami, de ce ai limba ioz?" "De ce am batut-o pe Ana?"...

* Tea: "Mami, viau cosul!"

Mami: "Vand ajungem acasa, iti arat cosul" (Tea si mami erau in masina).

Tea: "Aici e acasa!"

* Tea nu gaseste plastilina: "A fuiat Ana plastilina si nu mai e. Si cumpaiam alta de la magazin".

* Mami: "Spune-i Anei sa nu mai planga, ca am ajuns acasa".

Tea: "Ana, nu mai plange!"

Mami: "Spune-i sa nu mai planga, ca am ajuns acasa".

Tea: "I-am spus o data!"

* Tea si Ana raman la Mai cateva ore. Dupa vreo ora, Tea: "A piecat mami faia Ana..."

* Tea arunca o sticla mare de apa in patutul Anei: "Uite, Ana, ia si tu si fa asa (loveste cu mana in sticla). Uite, Ana, te ubesc. Te ubesc din cauza ta!"

* Mami o duce pe Tea la culcare. Tea: "Mami sta cu mine in pat, ca e bun si pentru tine si pentru mine".

Perlute dragute de Tea la doi ani si patru luni:

*Mami: "Tea, ce crezi tu ca avea Scufita Rosie in cosulet pentru bunica ei?"

Tea: "Melci, cioba, mamaliguta, catofi si catofioi".

* Dimineata devreme, tati vine la Tea si vrea sa se aseze pe patul ei.

Tea: "Nu te las in pat!"

Tati: "Nu ma lasi sa dorm si eu putin?"

Tea: "Ai doimit!"

* Tea nu vrea sub nici o forma sa stea cu sosete in picioare.

Mami: "Tea, daca nu ma lasi sa-ti pun sosetele in picioare, nu o sa-ti mai dau nimic, nici plastilina, nici creioane, nici carioci, nici carti, nici jucarii, nimic, nimic".

Tea se uita cu atentie la mami.

Mami: "Daca esti cuminte si ascultatoare, mami iti da ce vrei tu, ok?"

Tea: "OK" si accepta cuminte sa-i puna mami sosetele.

Mami: "Bravo, Tea, acum spune-mi ce vrei tu cel mai mult".

Tea: "Sa-mi dau sosetele jos!"

* Tea: "Viau o... viau o... nu stiu sa voibesc. Viau sa ma joc cu altceva!"

* Tai nu face tot ce vrea Tea. Tea: "Chied ca o sa ma supai pe Tai!"

* Tati e cam stresat seara, obosit, dupa o zi extem de plina. Tea: "Tati e bolnav, pentu ca e supaiat, pentu ca a stat afaia".

* Tea: "Fugi, futuieule!"

Mami: "Ce-ai spus, Tea?"

Tea: "E un futuie pe scaun".

Mami, amuzata: "Du-te si spune-i lui tati".

Tea: "Tati, tati".

Tati: "Da, Tea".

Tea: "Te ubesc".

* Tea: "Mai, viau cacagal".

Mai: "Nu am, Tea. Nu stiu ce vrei".

Peste putin timp, Mai: "Tea, vrei cascaval?"

Tea: "Da".

Mai deschide frigiderul: "Poftim".

Tea: "Vezi ca ai?"

*Tea dezlipeste o hartiuta de pe o jucarie. Mami se cam intristeaza. Drept reactie, Tea o trage pe mami de par. Mami o dojeneste si ii spune ca o doare rau, apoi lipeste cu scotch hartiuta inapoi pe jucarie.

Tea: "Mami, da-mi si mie scoci sa-ti lipesc pe pai sa nu te mai doaia".

* Tea, catre mami, care incearca sa faca trei lucruri in acelasi timp: "A fost voiba ca ne imbacam!"

* Tea, catre mami: "Sa-mi tai unghiile, ca io m-am moscolit de plastilina asta".

* Tati: "Ce ciufulita esti, Tea".

Tea: "Nu sunt futulita!"

* Tea: "De-aia-mi dau cioiapii jos, pentu ca sunt viednica!"

Astept alaturi de voi perlutele de doi ani si cinci luni...

Cum o fi la atii?

Obosita, dar deloc stresata, dupa vizita Anei creata, colega si prietena buna a Teei, raspund la telefon... Si aici incepe povestirea noastra de azi, cu prima mandarina gaurita cu degetul si stoarsa in capul Anei, apoi pe scaun, apoi desene pe parchet cu mandarina. Urmeaza (dupa spalat par de Ana), masa Anei, intreg ritualul de care aminteam. Cu borcanelul de piure de pere nu am succes (in afara celor doua lingurite obligatorii), cele doua branzici merg struna, aproape o budinca de ciocolata (pentru bebelusi, evident), restul mananca mami (unul dintre putinele preparate pentru bebelusi ce pot fi inghitite cu drag de catre adulti). Ok, nu mai insist (reusisem inainte de masa sa o conving sa bea 50 de ml de suc), asta e, poate mananca si ceva serios la masa urmatoare. Oarecum linistita, las copilul cel mic in dormitor (pe jos, unde nu exista pericole vizibile) si alerg intr-un suflet la bucatarie, unde Tea descoperise o stinghie rupta, cazuta pe jos, ca doar tocmai plecasera baietii care au instalat roletele (cica asa se zice corect), cu mare profesionalism. Ma enervez instantaneu, pentru ca stiu cat dureaza pana vor veni sa o repare si aud din dormitor zgomot specific de Ana inecata. Cu ce oare? Viteza mare, cu grija totusi, sa nu alunec pe parchet, si o descopar pe Ana vomitand intreaga masa. Tot. Pe covor, in timp ce Tea se indrepta curioasa (tot cu viteza) spre marea pata de pe jos. O duc pe Ana la bucatarie, o plasez in premergator, fuga sa sterg covorul, bineinteles Tea intra la baie dupa mine si vrea sa se cocoate pe chiveta. Cu Tea sub brat si cu carpa intr-o mana o aud din nou pe Ana tusind, alerg la ea, incerca din rasputeri sa vomite (daca mai avea ce). Nu reusea sub nici un chip sa scoata ce avea in gura, asa ca aplicam metoda luat de picioare si atarnat cu capul in jos si iese o minunata bucata de plastic subtire, albastru si ondulat (obiect total neidentificat de catre mine), cu tot cu ultimele resturi de budinca. Avand in vedere umezeala instalata pe premergator, scot Ana, o las pe jos, curat premergatorul, Ana se repede la cablul tv si reuseste sa il scoata din priza si sa il bage in gura, o bag la loc in premergator, in timp ce Tea ia borcanelul abia inceput de piure de pere si se repede la gura Anei. "De ce nu via Ana sa pape?", moment in care ii curge usor piureul din borcanelul inclinat. Atat asteapta, ii place consistenta piureului, drept care incepe sa stropeasca in jur, in special in capul abia uscat al Anei, tot borcanelul. Parchetul si premergatorul cer din nou multa atentie. Ok, ma linistesc, dau de lucru copiilor un sfert de ora, apoi incerc un biberon de lapte cu cereale (Tea isi bea cuminte sucul la Tom Jei). Ana bea jumatate de biberon si o pun in camera ei in patut sa doarma, dupa care urmeaza partea a doua a povestirii noastre de astazi, somnul Teei.

Editez.: dupa 40 de minute in care am povestit despre intreaga aventura ce presupunea o ora si 7 minute pentru a o adormi pe Tea, am pierdut mesajul! Vai, ce enervant e! Poate reusesc altadata (oricum, povestea culmina cu momentul in care Tea a intrat SUB COVOR. Cu Totul.). Am piure uscat de pere in par. Cum o fi la altii?

Tea vorbeste!

Tea s-a hotarat brusc, la doi ani, sa vorbeasca. Asa ca, in decurs de trei luni, a fost dispusa deja sa invete poezii, cantecele si chiar sa inceapa era "De ce?".

Asa ca, daca va inarmati cu rabdare, puteti citi o insiruire de perlute dragute de Tea.

Sa incepem cu inceputul...

Perlute dragute de Tea la doi ani:

*Mai (bunica din partea lui tati) ii povesteste lui mami amuzata cum a vrut sa o pupe un baietel pe Tea in parc. Tea asculta cu atentie, apoi ii spune lui mami:

"A pupit!". Asadar, incepe distractia, Tea vorbeste.

*Mami: "Abia te-am spalat pe dinti, ce-ai in gurita?"4

Tea:"Babaliga caun" (pentru inceput, apelam si la traducator: mamaliga scaun).

* Ami si Tea fac perechi de animale. La fiecare pereche gasita, Tea striga triumfatoare: "Seamana!" Hipopotamul nu are pereche. Tea il cauta putin, apoi dezleaga misterul :"A uat mami!"

* L-a auzit pe Stefan (3 ani) spunand o prostie. Evident, toata lumea s-a facut ca ploua. Dupa cateva zile, incercand fara succes sa deschida o Matriosa, tati o aude de pe hol:"Ma-ta ma-tii!"

* Mami opreste motorul masinii din greseala, masina se zgaltaie si face zgomotul specific, moment in care Tea, calma, spune: "Paidon".

* Mami canta "Melc, melc, codobelc, scoate coarne..."

Tea: "Tea coate".

Mami: "Ce sa scoata Tea? Are Tea coarne?"

Tea "Bucle."

* Tea: "Ba nu".

Mami: "Ba da".

Tea: "Ba nu".

Mami incearca sa o induca in eroare: "Ba nu".

Tea: "Ba nu Tea!"

* Tea, cu un aer invingator, arata cu degetul spre geamul deschis de la baie: "Aici canta!"

Mami: "Cine canta, mami?"

Tea: "Cateii".

Perlute dragute de Tea la doi ani si o luna:

* Mami ii face o bratara dintr-un pai si i-o pune pe manuta. Tea intinde cealalta manuta: "Inveis!" (traducere: invers, adica "pune-mi si pe cealalta mana").

* Se trezeste frumos dimineata si incepe sa spuna incetisor: Mami, mami". Mami vine la ea. Tea cu gura pana la urechi: "Mami".

Mami: "Da, Tea".

Tea: "Hi, hi, hi". Apoi fuge la tati in camera: "Tati".

Tati: "da, iubita mea".

Tea: "hi, hi, hi".

* Tea vede in supermarket o cutie mare pe jos. Se apropie usurel si incepe sa cante: "Muti Ani taiasca, Muti Ani taiasca, a Muti Ani!"

* Tea rupe eticheta de pe borcanelul de mancare: "A dezbacat".

* Incearca sa-si puna niste chiloti de-ai lui mami pe ea, in timp ce sta in fundulet. Isi da seama ca trebuie sa se ridice: "E indu sus" (e randul lui sus).

* Tea mananca budinca de gris. Ia prima lingurita: "Sunt copil mic".

* Mami ii pune picaturi de Lantigen in gurita, apoi in nas. Tea: "Uiechi!"

* Tea e legata cu centurile de scoica Anei si se uita la Baby Einstein. Termina de baut laptele si vrea sa iasa din scoica: "Mami, descuie pe Tea!"

* Tea, in masina (mami conduce): "A iesit mucul din nas" (pe degetelul ei, bineinteles).

* Tea se cantareste singura si vine repede la mami: "Zece minute aie Tea".

* Tea vorbeste despre Mai.

Mami: "Dar cine e Mai, Tea?"

Tea: "Mai Toma".

* Mami curata o telina mica. Tea: "melcul supaiat..."

Perlute dragute de Tea la doi ani si doua luni:

* Tea incearca sa scoata o carte: "Mai, carteoule, iesi afaia!"

Tea povesteste Scufita Rosie: "A fost odata o fetita duce pape a caine".

* Tanti Mia o aude pe Tea plangand. Urca scarile si intreaba: "Cine plange aici?"

Mami: "Nu plange nimeni".

Tea: "Dada Mia, Tea a pans deja, nu mai pange".

* Tea canta: "Iepuias, coconas, a piecat pe imas, pape iaba".

* Tea: "Mai viau putuleti".

Mami: "Nu mai sunt".

Tea: "Cumpaia altele".

* Tea rupe varful creionului.

Mami: "Ei, acum nu mai ai cu ce sa desenezi".

Tea: "Ascute Tai (bunicul din partea lui tati).

* Tea gaseste o cheie veche, mare, interesanta: "Am gasit o cheie misto".

Mami nu poate intra pe strada din fata casei, din cauza unei masini parcate in mijlocul drumului. Tea: "Da-te. masinule!"

* Mai o piaptana pe Tea, apoi ii prinde parul. Tea: "A agatat Mai paiul".

* Tea cand "In padurea cu alune":

"... Viau sa stau si eu aici. Nu te lasa tati!"

* Tea face echilibristica pe spatarul patului, incercand sa apuce obiecte de deasupra capului ei. Cand isi da seama ca e pe punctul de a cadea, o roaga pe mami: "Mami, tine-te de mine!"

* Incearca sa puna cuvintele la plural: ceapa-ceape, cocos-cocoase...

Deocamdata fac o pauza si revin cu continuarea (de la doi ani si trei luni pana la doi ani si cinci luni).

Inca 4 ore fara emotii

E ora de masa a Anei, ce bucurie pentru mami, care-si pregateste arsenalul: borcanelul de fructe, branzicile speciale, un patent cu manere rosii, peria de biberoane, mos craciun cu picioruse de sfoara, asta pentru moment.
Deschid borcanelul si ii dau Anei sa guste. La prima lingurita, invariabil, se stramba. Pe a doua, invariabil, o savureaza. Pe a treia, invariabil, incepe sa o judece. Si incepe distractia. Prima miscare: capacelul de la borcanel. De data asta, neinteresant. A doua miscare: patentul cu manere rosii. Uau, ce minunatie, si deschide gura. Am pacalit o lingurita. Si inca una. Si inca una. Ce succes, nu ma asteptam. Dupa vreo 5-6 lingurite, gata, nu mai deschide gura, dar studiaza patentul cu atentie. Trecem la peria de biberoane: neinteresanta, m-ai mai pacalit cu ea... Pasul urmator: moscraciunul magnet. Asta da! Si deschide bucuroasa gurita. Pacalim inca doua lingurite. Urmeaza branzica de bebelusi, mami o deschide, Ana primeste capacelul si totul merge struna, o branzica, doua branzici (intregi): succes total. Ana pastreaza capacelele si mami incearca o noua lingurita de piure. Ana deschide gurita si o tine deschisa aproape incontinuu, pana se termina borcanelul. Sunt convinsa ca stia ca vreau sa povestesc pe blog, altfel nu-mi explic timpul recordul de 16 minute.
Mami respira usurata pentru inca 4 ore.